 |
 rivitã prin prisma aşezãrii între douã zone geografice şi a interferãrii mai multor culturi şi religii, Timişoara s-a remarcat în istoria ei multisecularã ca o urbe cu ştiinţa supravieţuirii.
Stãpânitã de Regatul Ungar şi de Imperiul Otoman în evul mediu, de habsburgi în epoca modernã, de monarhia austro-ungarã în veacul al XIX-lea şi intratã în componenţa statului român începând cu anul 1919, Timişoara a atras atenţia multora dintre renumiţii strategi militari şi oameni politici ai continentului. În secolul al XIV-lea a fost cetatea regalã a lui Carol Robert de Anjou. În cel de-al XV-lea, a fost reşedinţa unor comiţi de prestigiu precum Pippo Spano şi Ioan de Hunedoara. În veacul al XVI-lea a intrat în atenţia familiilor princiare transilvane, a reprezentanţilor Casei de Habsburg şi a împãraţilor turci. O sutã de ani mai târziu o gãsim descrisã în cronici drept o cetate puternicã, având edificii frumoase, la marginea cãrora curge râul Timiş.
În însemnãrile sale de cãlãtorie, Elia Celebi s-a referit în termeni mãgulitori la aşezarea geograficã, la organizarea şi înfãţişarea cetãţii. Potrivit cronicii sale, Timişoara secolului al XVII-lea e situatã pe o insulã, „are porţi de fier bolţite care se deschid spre oraş şi între fiecare douã porţi câte un pod. În cetate e o curte latã, cimentatã... În turnuri, în magazii sunt multe avuţii, armament. Oameni strãini nu sunt admişi sã vadã, iar dacã ceri permisiunea de-a intra în cetate nu ţi se admite decât dacã îţi dai armele pãzitorului de la poartã. E de tot frumoasã aceastã cetate...!”. Nu atât din pricina frumuseţii, cât pentru poziţia sa excepţionalã şi pentru cã era consideratã parte a lumii occidentale, Timişoara avea sã fie una dintre cele mai disputate cetãţi în luptele dintre habsburgi şi turci de la începutul secolului al XVIII-lea.
Cultivarea principiilor luministe - debutul alfabetizãrii masei a avut loc în secolul al XVII-lea - a însemnat un pas enorm spre modernizare. Reconstrucţia oraşului iniţiatã şi pusã în aplicare sub patronajul austriac a arãtat utilitatea instrucţiei în depãşirea dificultãţilor economice şi în formarea unui segment social cu nivel mediu de viaţã. La scurtã vreme dupã ocuparea sa de cãtre Eugen de Savoia, Timişoara a dobândit statutul de oraş liber regesc, a primit investiţiile necesare dezvoltãrii celei dintâi industrii şi s-a îmbogãţit cu întreg lanţul de fortificaţii specific cetãţilor imperiale ale Europei centrale şi occidentale. Organizarea administraţiei locale şi regionale a fost fãcutã de Viena. Tot astfel fiind posibilã şi proiectarea noii sale înfãţişãri. Timişoara secolului al XVIII-lea a stat sub semnul coeziunii sociale şi al unei coabitãri multireligioase şi multiculturale administrate admirabil de Viena. |
|
|
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| |
|
